Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad i-a conferit, marţi, 06.12.2011, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa, domnului profesor universitar doctor, GILLES BARDY personalitate remarcabilă a învăţământului superior francez, un adevărat ambasador al limbii române în Franţa, prin crearea şi conducerea „Departamentului de lingvistică comparată a limbilor romanice şi a limbii române” la Universitatea din Provence (Franţa).
ARAD. Pare incredibil dar aşa reiese din calculele pe care un profesor arădean le-a făcut după ce a constatat că are din ce în ce mai puţin liber. Mesajul circulă pe mailurile cadrelor didactice din municipiu. Redăm mai jos împărţeala orelor petrecute în slujba învăţământului preuniveristar de stat.
ARAD. Un profesor de educaţie fizică de nota 10 a pierdut orele în favoarea unui profesor suplinitor.
Interviu cu Octavian Mândruţ, cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, profesor de geografie la Filiala Baia Mare, specialist în ştiinţele educaţiei, coordonatorul Institutului de didactică din cadrul UVVG.
SINAIA. Proiect implementat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu SIVECO România.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
1
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
2
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1