aradon.ro Web analytics


ARAD. Reprezentanţii companiei de distribuţie a energiei electrice în judeţul nostru anunţă că, şi în săptămâna care urmează, programul de lucru va fi dat peste cap cu ocazia Anului Nou.
ARAD. Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara a făcut cunoscut instituţiilor publice, contribuabililor persoane juridice şi persoane fizice programul calendaristic pentru efectuarea prin unităţile trezoreriei statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2013.
ARAD. Zilele de sărbătoare modifică programul de funcţionare al patinoarului. Primăria Municipiului ne-a transmis programul special, pe zile şi ore, al Patinoarului Municipal în perioada 24 decembrie 2013- 1 ianuarie 2014. Astfel, acesta va funcţiona după cum urmează:

Local

Prefectul mobilizează instituțiile pe tema depozitelor ilegale de deșeuri
Pașca a semnat un ordin de prefect prin care instituțiile cu atribuții de control sunt chemate la o acțiune comună în vederea combaterii fenomenului.

Local

Lazăr Faur: „Gropile, prioritatea Primăriei”
Viceprimarul spune că în cele câteva zile cu vreme bună au fost folosite peste 250 de tone de asfalt pe străzile din municipiu. 1

Local

Aradul, mult sub medie la autovehicule neconforme
Controalele efectuate de Registrul Auto Român Arad în trafic indică faptul că suntem mult sub media națională din punct de vedere al mașinilor cu defecțiuni.

România

Nicușor Dan: Nu trebuie să ne sperie Europa cu mai multe viteze; obiectivele - prețul energiei și lipsa decalajelor
Conceptul de Europa cu mai multe viteze nu trebuie să sperie țările UE, liderii acestora fiind preocupați de menținerea prețului la energie cât mai jos și combaterea unor decalaje economice, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan. 1

Local

Consolidarea Cetății Șoimoș a întârziat din cauza măsurilor de austeritate, afirmă primarul din Lipova
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor. 2

ARADON Sport local

Arad – Hunedoara, la baraj!
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.

România

Tranzacția începutului de an în România! Proprietarii Dedeman cumpără Carrefour România pentru 823 milioane de euro
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding. 1

Mapamond

Gallup, renumitul institut de sondaje american, va înceta să evalueze popularitatea preşedinţilor
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.

Local

Lăsat fără telefon și hainele de pe el, de un tâlhar
Fapta s-a petrecut pe 21 decembrie 2025, pe strada Condurașilor din municipiu. Tâlharul, arestat preventiv, a fost trimis acum în judecată.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.