Prin multiple demersuri, Galleria Arad se implică în sprijinirea sistemului de educație. În acest context, recent, Galleria Arad a devenit gazda cursurilor unui program mondial IT.
ARAD. Comisia Judeţeană de Arbitri din cadrul AJF Arad a avut misiunea de a desemna doi cavaleri ai fluierului de perspectivă care să fie cuprinşi în Programul Tinere Talente.
Studenţii medicinişti din cadrul UVVG au demarat un nou program de educație sanitară.
BUCUREŞTI. Judecătorii Curţii Constituţionale recunosc că sunt puşi într-o situaţie fără precedent, aceea de a judeca un program de guvernare.
Federaţia Română de Fotbal a actualizat programul etapelor rămase în sezonul regulat al Ligii a II-a şi a publicat deja şi modul de desfăşurare al fazelor de play-off şi play-out.
Vremea s-a schimbat în mod evident în ultima parte a lunii septembrie, Aradul fiind sub incidența unui mase de aer polar.
Tribunalul Arad anunță că urmează să fie publicată pronunțarea în dosarul cunoscut drept „Mită la PSD”.
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.