Evenimente
Ediția cu numărul 29 a Concursului Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint” se va desfășura pe 20 aprilie, la Teatrul Clasic.
Local
𝐀𝐫𝐡𝐢𝐝. 𝐋𝐞𝐜𝐭. 𝐔𝐧𝐢𝐯. 𝐃𝐫. 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞, specialist în neuroștiințe și teologie va conferenția la Arad.
Local
ARAD. Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Gai este cofondatoarea unui proiect E-twinning care a început în luna noiembrie 2023 și care se încheie la începutul lunii mai.
Local
Trupul neînsuflețit al Părintelui Ioan Montoi este depus în capela cimitirului ortodox din Lugoj.
UT Arad
ARAD. UTA sărbătorește, mâine, 79 de ani, iar reprezentanții clubului au decis ca sărbătoarea să o împartă cu cei mai mici dintre suporteri. Așa se face că, la ora 16, copii sunt așteptați la Arena „Francisc Neuman”, pentru sesiuni foto și autografe, cu unii dintre cei mai reprezentativi jucători.
ARADON Sport local
TÂRLUNGENI. Echipa Inspectoratului General pentru Imigrări Arad a lăsat o excelentă impresie la Cupa SNPPC – BT IGI la fotbal, ediţia 3, competiţie care a avut la start 12 formaţii.
ARADON Sport local
BAIA MARE. CS Victoria Nădlac a câștigat toate cele patru meciuri disputate în cadrul turneului semifinal al Campionatului Național de volei feminin Under 13 de la Baia Mare.
ARADON Sport local
ARAD. Câtre trei echipe din fiecare serie a ultimului eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, sunt implicate în lupta pentru promovare. Iată rezultatele din runda disputată în weekend...