10 goluri a reuşit să înscrie atacantul Codrin Peii (Progresul Pecica) în prima jumătate a actualului sezon fotbalistic de Liga IV, zestre cu care conduce în ierarhia golgeterilor.
ARAD. Pentru a evita speculaţiile şi influenţele de orice culoare şi în virtutea bunelor relaţii între Comisia Judeţeană de Arbitri a AJF Arad şi omologii lor din judeţul Timiş, derby-ul arădean al Ligii IV la fotbal, confruntarea Progresul Pecica - Gloria Arad (sâmbătă, ora 17) va fi oficiat de un trio divizionar din judeţul vecin. Mai mult, aceştia vor fi observaţi de Claudiu Tripa, preşedintele CJ Arbitri şi Adrian Lucaci, administratorul special al AJF Arad, în tribune fiind aşteptat şi Nicolae Grigorescu.
PĂULIŞ. Rigurozitatea tactică a pecicanilor a avut câştig de cauză în faţa elanului gazdelor. Oaspeţii au deschis scorul în min. 12, când Arsene l-a învins pe Dulhaz cu un şut pe jos de la 16 m. Stoian reuşeşte egalarea în min. 40 cu o lovitură de cap din careu, la centrarea lui E. Calancea.
MAILAT. „Cenuşăreasa” turului Ligii IV la fotbal, Progresul Pecica s-a metamorfozat peste iarnă, devenind o „Albă ca Zăpada”. Echipa care, în toamnă, dădea impresia că se hrăneşte din amintirea unui West Petrom – Steaua, în 16-imile Cupei României, a început cursa salvării de la retrogradare.
Pecica. După un tur catastrofal, Progresul Pecica a „schimbat liniile”. Alți conducători, alți antrenori și alți jucătorii. Noii investitori sunt foarte interesați de soarta echipei, toți luând loc la tribuna oficială a stadionului din Pecica. Au suferit când echipa lor era condusă și au exultat când a întors rezultatul.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.
Local
Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la microbuzul în care se aflau. Autovehiculul a fost cuprins de flăcări în zona CET, în apropiere de centura municipiului.
1
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 08-03-2026 sunt următoarele:
România
O treime dintre adolescenți spun că au văzut în familie lipsă de respect față de mamă, iar 92% cred că femeile și bărbații trebuie să împartă egal responsabilitățile în familie, arată un sondaj al World Vision România.
Mapamond
Adunarea Experților din Iran l-a ales pe noul lider suprem care îi va succeda ayatollahului Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie de atacuri aeriene israeliene și americane, au anunțat duminică membrii acestui organism clerical iranian, fără a dezvălui numele celui desemnat, relatează AFP.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, urmând să aibă loc două trageri, una principală și una suplimentară, potrivit unui comunicat al instituției.