În cadrul „Bibliovancaței” s-au desfășurat 30 de întâlniri cu 451 de prezenţe a 27 de copii.
Este proiectul de voluntariat al Şcolii Gimnaziale Tîrnova care a ocupat locul I la concursul „Pentru noi oamenii”.
ARAD. Poliția Locală Arad continuă și în cursul acestui an proiectul ”Culori și zâmbete” – înfrumusețarea platformelor gospodărești din municipiu – cu sprijinul POLICOLOR SA.
Licitaţie pentru soluţii de modificare a staţiilor de tramvai, lucrări la linii şi la reţeaua de contact.
ARAD. Municipiul Arad, în calitate de beneficiar în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano – Român, a anunţat joi finalizarea activităţilor care au făcut obiectul Acordului de asistenţă prin intermediul Facilităţii de Pregătire a Proiectului pentru proiectele ”Reabilitarea reţelei de distribuţie şi transport a energiei termice (termoficare) în Arad şi transformarea punctului termic din cartierul Aradul Nou” şi ”Extinderea reţelei de iluminat public în Municipiul Arad şi implementarea panourilor fotovoltaice pentru alimentarea parţială”.
Local
Decizia a fost luată pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public cu tramvaiul.
Local
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei”, care se va desfășura în Parcul „Aventura Voinicilor”, în intervalul orar 17:00–21:00.
Local
Actualul manager a fost singurul candidat înscris în concurs și a obținut nota 9,92 la etapa de susținere publică și evaluare a proiectului de management.
Local
Răzvan Anghel, senator UISR Arad, subliniază că „arădenii au dreptul să cunoască bilanțul celor pe care i-au ales”.
Local
Stelian Paven, prins în februarie anul acesta pe Calea Romanilor, după ce a luat mită de la un șofer pentru a îl „ierta” de amendă este căutat de foștii săi colegi.
1
Mapamond
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
Local
Deocamdată nu sunt disponibile bilete la operatorii privaţi; foarte probabil, vor veni începând cu seria următoare.
Evenimente
23 de tineri muzicieni, din 70 de candidați înscriși din 7 țări, vor studia cu Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva la Petriş.