ARAD. Organizaţia Studenţilor din Arad a câştigat proiectul „Olimpiada Verde”, în valoare de 700.000 lei. Proiectul este cofinanţat în proporţie de 89% de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Activităţile principale se vor desfăşura în judeţele Arad, Timiş şi Bihor. Proiectul vizează voluntariatul societăţii civile în domeniul protecţiei mediului.
ARAD - Între studenţilor medicinişti de la UVVG şi cei de la Facultatea de Medicină din Seghed.
ARAD. Preocuparea femeilor din PC pentru copiii instituţionalizaţi a continuat în proiectul “Ne pasă de voi, copii!, care se desfăşoară în parteneriat cu 4 ONG-uri şi a început în 8 martie. Acesta are ca scop folosirea timpului liber într-un mod cât mai plăcut şi util procesului de dezvoltare psiho-fizică a copiilor cu cerinţe educative speciale.
Procedura de implementare a finanţării acordată tinerilor a fost aprobată şi publică în Monitorul Oficial.
Nu mai puţin de 12 proiecte de succes, cofinanţate din fonduri europene în Regiunea Transilvania de Nord, vor fi prezentate publicului mâine, miercuri, 13 aprilie, în cadrul ediţiei a patra a Forumului Regional al Oportunităţilor Europene.