Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a lansat proiectul „Burse doctorale de pregătire ecoeconomică şi bioeconomică complexă pentru siguranţa şi securitatea alimentelor şi furajelor din ecosisteme antropice”.
Un proiect iniţiat de Şcoala Generală Nr. 5, pentru stimularea creativităţii plastice şi literare a elevilor.
Profesorul Pompei Cocean, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României, Traian Băsescu şi autorităţilor române abilitate să soluţioneze problema proiectului minier de la Roşia Montană, unde a arătat că aprobarea derulării proiectului minier va avea consecinţe iremediabile.
ARAD. La Scoala Generală „Fraţii Neuman” a avut loc, zilele trecute, ultima etapă a proiectului educaţional de parteneriat „Eu şi cei din jurul meu” (pe teme de toleranţă şi civism).
ARAD. Consiliul Judeţean Arad a fost miercuri, 30 martie, gazda şedinţei în care au fost dezbătute măsurile Programului Naţional de Dezvoltare Rurala, în prezenţa a 40 de primari din judeţul Arad.