BUCUREȘTI. În urma unei adrese oficiale transmise Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la începutul lunii ianuarie de către Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest, pe tema Parcului Eminescu, oficialii de la Bucureşti au reacţionat!
Prefectura atacă în contencios administrativ Hotărârea CLM prin care, în ultimul moment, s-a votat permiterea amenajării de parcări în Parcul Eminescu şi în zona Constructorul.
Anunţ anticipat de Jurnal arădean şi www.aradon.ro şi făcut public vineri în dezbaterea pe tema remodelării Parcului Eminescu de către primarul Gheorghe Falcă: „Vom retrage proiectul, dar nu retragem ideea”.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2