ARAD. Consiliul Judeţean Arad şi filialele arădene ale Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Al. I. Cuza” Arad-Zărand, Asociației Veteranilor de Război și Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” au semnat un protocol în baza căruia entităţile vor colabora pe parcursul anului 2020.
Klaus Iohannis a făcut o nouă gafă la întâlnirea cu primarul Romei, Virginia Raggi, după ce la întrevederea de luni cu premierul Giuseppe Conte s-a încurcat în protocol. La sediul Primăriei Romei, preşedintele a fost anunţat de gornişti, însă nu s-a oprit să îi salute şi a vrut să urce scările.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2