ProVolei Arad și-a aflat rivalele din seria de Vest a ligii secunde de volei masculin seniori. Gruparea pregătită de Radu Sabău va debuta în ediția de campionat 2015-2016 pe propriul teren în compania fostei prim-divizionare Volei Club Zalău, meci inaugural programat în 10 octombrie. În seria Aradului au mai fost repartizate: CSM Câmpia Turzii, Poli Timișoara, LAPI Dej, CSȘ 2 Baia Mare, Pro Volei Bistrița și CSU Brașov.
ARAD. UVVG ProVolei Arad a încheiat al șaptelea sezon consecutiv în Divizia A2 la volei masculin și al patrulea sezon la nivelul juniorilor.
ARAD. 5 seturi s-au desfășurat în confruntarea dintre ProVolei Arad și CN „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea, din Campionatul Național al juniorilor I, formația gazdă obținând a doua victorie a sezonului, scor 3-2, în chiar ultima rundă.
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.