Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat miercuri, că Guvernul PSD condus de Victor Ponta și-a bătut joc de arădeni timp de trei ani și jumătate. Țolea spune că cele mai importante două obiective pe care Guvernul Ponta le-a abandonat sunt pasajele de pe centura Municipiului Arad și „sănătatea” arădenilor.
Flavius Măduța a luat decizia de a se retrage din funcția de președinte al organizației municipale PSD și din funcția de președinte executiv al PSD Arad. „Decizia am luat-o cu mai mult timp în urmă, nu are legătură cu evenimentele sociale și politice din ultimele zile. Asta nu înseamnă că nu consider o parte din aceste proteste ca fiind justificate.
Local
ARAD. O mașină a luat foc, miercuri, în jurul orei 14.00, pe autostrada A1, la kilometrul 540, pe sensul de mers Timișoara – Arad, în apropierea ieșirii către Aeroport.
ARADON Sport local
GHIOROC. Chiar dacă a avut cel mai mic număr de echipe la start (21) din cele 10 ediţii organizate până în prezent, Campionatul Judeţean de futsal a ajuns la faza finală.
UT Arad
Utiștii nu știu cum vor ajunge la meci, iar terenul este acoperit de zăpadă. În ce condiții se va juca?
Local
ARAD. Un nou gest umanitar din Modena, Italia, pentru Arad, România. Prin intermediul Crucii Roşii.
ARADON Sport local
ARAD. Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean debutează oficial pe 7 şi 8 martie când au loc jocurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României.
Local
La fel ca de Valentine’s Day, Primăria şi Centrul Municipal de Cultură îi aşteaptă pe îndrăgostiţi în faţa Palatului Administrativ.
Local
O agenție de turism din Arad, dar și zeci de persoane, au fost înșelate de o femeie din București.
Local
FÂNTÂNELE. Pentru că educaţia copiilor este mereu o prioritate, primarul comunei Fântânele, Nicolae Dolha, anunţă recepţionarea lucrărilor la Şcoala Primară din comună.
Local
Tânărul arădean Marius Șucan este un exemplu de voință, pasiune și sacrificii, totul pentru a dovedi că destinul unei persoane cu handicap sever poate fi schimbat.