Traian Igaş spune că răgazul acordat prin votul senatorilor nu-l va scăpa pe dan Şova de rigorile legii.
Deputatul Flavius Măduţa consideră că PNL ştie că nu are nicio şansă ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament.
Consilierul municipal Marin Lupaş a cerut oficial Poliţiei Locale lămuriri cu privire la campania ilegală de afişaj legată de Festivalul Ştiinţelor Umaniste „Despre Libertate”.
„Observ că domnul deputat Măduța tinde să folosească diferite cuvinte, de genul <obsedat>, inadecvate unei funcții precum cea pe care acesta o ocupă. Nu este pentru prima oară când acest domn parlamentar dovedește că nu are pic de responsabilitate și de respect față de funcția de parlamentar.
ARAD. Parlamentarul PSD Flavius Măduța susține că demersurile lui au contat în decizia de păstrare a celor două judecătorii din județul Arad.
România
Noul sistem de tarifare pentru circulația pe autostrăzile și drumurile naționale din România a clacat din prima zi de funcționare.
Local
Restricționarea totală a traficului a fost instituită pentru ca lucrările de modernizare a drumului să se desfășoare în siguranță.
Advertorial
Seara de 30 septembrie trebuia să marcheze lansarea oficială STOLN.
1
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
1
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.