ARAD. La aproape două luni de la alegerea preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PSD Arad, în persoana deputatului Dorel Căprar, social-democraţii sunt chemaţi din nou în şedinţă. De această dată se vor împărţi fotoliile de conducere din cadrul Biroului Judeţean. Alegerile vor avea loc în această seară de la 18,00, la Casa Sindicatelor şi sunt aşteptaţi să participe cei 133 de membri aleşi în Consiliul Judeţean. Dintre aceştia se va alege Comitetul Executiv, iar mai apoi Biroul Judeţean.
ARAD. Deputatul Dorel Căprar a prezentat ieri în calitate de raportor al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor concluziile raportului pentru Pachetul privind investiţiile sociale.
Deputatul Mihai Calimente îl acuză pe prefect că, voit sau nu, amplifică disensiunile între PSD şi PNL.
ARAD. Pedeliştii arădeni spun că deputaţii PSD, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa, „ăşi maschează inactivitatea” acuzând lipsa birourilor parlamentare.
ARAD. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a vorbit joi, cu ocazia celebrării zilei de 9 Mai, despre victoria împotriva nazismului şi aderarea la comunitatea europeană.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Local
Viitorul și Pecica găzduiesc formații de play-off. Sântana merge pe terenul tinerilor de la CSU.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
3
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.