Un incident grav a avut loc luni, în jurul prânzului, în apropierea unui loc de joacă din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost surprins dezbrăcat, chiar în prezența unor copii, și a început să arunce cu pietre în direcția acestora. Polițiștii locali au intervenit imediat, reușind să-l oprească pe bărbat și să îl ducă la Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu.
Local
Un autoturism scăpat de sub control de șofer a pus la pământ un copac aflat în parcul din mijlocul sensului giratoriu de la Intim, vineri seara.
Local
O casă din localitatea Caporal Alexa a fost distrusă de un incendiu izbucnit vineri, în jurul orei 16.
România
Prețurile la combustibili își vor reveni în scurt timp, pe măsură ce lumea se va calma și se va vedea că efectul sancțiunilor impuse companiilor Lukoil și Rosneft nu creează perturbări în piață, este de părere președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Local
În urma apariției unui focar de Pestă Porcină Africană într-o fermă din Olari, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Arad a aprobat un set de măsuri.
3
România
Companiile de stat unde sunt pierderi cronice, cele care sunt o gaură neagră pentru buget trebuie lichidate, a declarat, vineri, premierul Ilie Bolojan.
Local
Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad a găzduit conferința de încheiere a proiectului cultural cu componentă pronunțată de cercetare „Lipova – surprinzătoare”.