Chişineu Criş - Aşa cum era de anticipat, după rezultatul dezamăgitor de sâmbăta trecută, 0-0, cu Păulişana Păuliş, conducătorii CrişuluiChişineu Criş au avut o întâlnire cu echipa.
Victoria Zăbrani-Păulişana Păuliş 1-5 (0-2) Zăbrani. Cu o apărare fermă şi un portar tot mai bun, păulişenii au tranşat în favoarea lor pătimaşul duel local, speculând criza din tabăra Victoriei.
Păuliş. După surpriza de la Tauţ, păulişenii se aşteptau la o victorie facilă în întâlnirea cu una din codaşele Ligii a IV-a arădene. Însă n-a fost aşa, pentru că la riposta hotărâtă a oaspeţilor s-a adăugat lipsa oamenilor de atac în echipa gazdelor.
Păuliş. Gazdele au făcut o primă repriză bună, în care şi-au dominat adversarii, având şi două bare. Din păcate, accidentarea golgeterului Popa le-a redus la minim prestaţia ofensivă, curticenii urcând apoi tot mai mult spre poarta lui Simu, care s-a evidenţiat prin câteva intervenţii reuşite.
VLADIMIRESCU - Păulişana Păuliş a sperat o bună parte a întâlnirii de pe terenul liderului AS Vladimirescu.
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS.
11 lungmetraje și 11 scurtmetraje – din care 8 în competiție – vor fi proiectate la Cinema Arta, în cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar fARAD.
Vremea s-a schimbat în mod evident în ultima parte a lunii septembrie, Aradul fiind sub incidența unui mase de aer polar.
Tribunalul Arad anunță că urmează să fie publicată pronunțarea în dosarul cunoscut drept „Mită la PSD”.
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.