PLEVEN. Cel mai în vogă motociclist al Aradului, Sorin Trăistaru, allias „Ariciu”, a început bine sezonul european.
ARAD. Primăria propune transformarea a două puncte termice abandonate, din Vlaicu, în două săli de sport.
ŞIRIA. Cu doar 11 puncte strânse în prima parte a sezonului fotbalistic de Liga IV şi o apărare vraişte (72 goluri primite), Şiriana Şiria ocupă penultimul loc în clasament şi este văzută drept o candidată certă la retrogradare. Numai că inimosul primar Valentin Bot şi ambiţiosul antrenor Mihai Petcuţ mai cred în minunea salvării.
40 puncte a strâns FC Sânleani, urmare a celor zece victorii consecutive, în campionatul Ligii IV la juniori.
ARAD. Începutul nefast de sezon şi numărul mare de echipe care vor retrograda din Liga III, le obligă pe reprezentantele fotbalului arădean în acest eşalon să strângă cât mai multe puncte în această toamnă.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Local
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.
Mapamond
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
6
România
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele: