Conform unor surse aflate la faţa locului, în momentul în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad a fost prins în flagrant, mascaţii au fost nevoiţi să-l pună la pământ pe acesta.
Agentul de poliţie judiciară Ciucu Fabian Ioan a fost pus la dispoziţia inspectoratului de îndată ce pe numele său a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
1
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.