ARAD. Între ora 16.00 și 20.00, Poliția Rutieră Arad va amplasa, astăzi, aparate radare pe DN 7 (Arad-Deva): în zona Săvârșin, zona Săvârșin-Arad, zona Lipova, zona Conop, zona Bârzava, zona Pecica și Nădlac.
ARAD. De dimineață până spre ora 20.00, aparatele radar sunt prezente, astăzi, pe șoselele din județul Arad și pe principalele artere din municipiu. Între ora 9.00 și 13.00, aparatele radare sunt amplasate zona Săvârșin, zona Arad - Bârzava, zona Lipova, Conop și în zona Chișineu Criș/Socodor.
ARAD. Radare în tot județul Arad. Atât sâmbătă cât și duminică, polițiștii rutieri scot aparatele rutiere „la filmat”.
ARAD. Radare peste radare în județul și municipiul Arad, în weekendu-ul care vine. Sâmbătă, între ora 13.00 și 19.00, aparatele radar vor fi amplasate, în județ, pe DN 7, în zonele Săvârșin, Lipova, Conop și Pecica.
ARAD. Radare peste tot: pe drumurile naționale, județene și pe drumurile din municipiu. În acest weekend se va „filma”, în județ, pe DN 7, DN 79/79 A și DJ 709.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.