LIPOVA. Ca în fiecare an, Basilica Papală „Maica Harurilor” din Radna-Lipova a fost asaltată de miile de credincioşi care au venit aici cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului-Sf. Maria Mare, sărbătoarea de suflet a creştinilor romano şi greco-catolici din vestul ţării.
Programul slujbelor la Mănăstirea Maria Radna, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.
ARAD. Asociaţia pentru Turişti nefumători şi de ocrotire naturii „Veniţi cu noi! Arad îi invită pe arădeni la o drumeţie în zona Radna, excursie ce se va desfăşura sâmbătă 31 august.
Au plecat din Budapesta pentru a-şi petrece sărbătoarea Rusaliilor în judeţul Arad. Peste 700 de pelerini din Ungaria au ajuns, ieri la prânz, cu trenul „Nostalgia”, la Mănăstirea Maria Radna din oraşul Lipova, pentru a participa la o liturghie, acesta fiind un prim popas în drumul lor spre Şumuleu Ciuc, unde vor participa la tradiţionala slujbă de Rusalii a catolicilor.
Mănăstirea Radna va fi, timp de doi ani, într-un amplu proces de restaurare.
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.