Raliul Aradului 2012 a debutat cu superspeciala de pe kartodrom, un traseu lung de 2,8 kilometri, cu o suprafață de rulare mixtă, asfalt și macadam.
În localitatea Frumușeni, pe 5 kilometri de macadam, a avut loc shakedown-ul Raliului Aradului, o sesiune de antrenamente cronometrate, cel mai rapid fiind ungurul Botka David (Mitsubishi Evo IX R4).
Un număr de 11 echipaje nu s-au prezentat la verificările administrative din cadrul Raliului Aradului 2012, care are startul astăzi, de la ora 17.00, odată cu proba superspecială.
Experimentatul pilot speră să repete evoluţia foarte bună din partea a partea a doua a Raliului Sibiului.
În cadrul Zilelor Aradului, în 17 și 18 august are lor Raliul Aradului, a VI-a etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri – Dunlop, organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Local
14 elevi ai Institutului „Alberto Manzi” din Roma au luat parte la o mobilitate de grup în cadrul unui proiect Erasmus+, la Sântana.
Local
Primarul orașului Nădlac, Mircea Onea (PNL), propune o comasare voluntară cu două comune învecinate - Șeitin și Peregu Mare, conduse de primari PSD și UDMR, care se declară rezervați în acest moment pentru că nu sunt siguri că ar fi în interesul comunităților pe care le reprezintă, dar admit că ar exista beneficiul reducerii costurilor de funcționare a administrației.
Local
Joi, 26 martie 2026, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc prima ediție a competițiilor „Spartan Challenge” și „Traseul Curajului”, organizate în contextul Zilei Porților Deschise.
România
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Local
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
8
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.