ARAD. Raliul Aradului Atrium Mall, ediția a șasea, este tot mai aproape de start. Fiind a treia etapă în cadrul Trofeului European de Raliuri și a doua etapa în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, competiția se anunță una deosebit de spectaculoasă, mai ales că proba superspecială se dispută, vineri (ora 20.30) în centrul municipiului.
ARAD. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, va fi deschizătorul Raliului Aradului, adică forlighter! El va concura pe o mașină Subaru, oferită de vedeta competiției arădene, Rashid Al Ketbi (pilotul din Dubai).
ARAD. Campionatul Naţional de Raliu modifică programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun. Trei seri la rând, în centrul oraşului nu va mai circula niciun tramvai.
ARAD. Mihai Leu, principalul organizator al Raliului Aradului Atrium Mall, a renunțat să mai participe la cursa programată în acest week-end, problemele organizatorice privându-l pe fostul campion de box și automobilism de o revenire la volan.
Bulevardul Revoluției va fi închis în 9 mai, aproape 5 ore, timp în care se va desfășura proba „superspecială”.
România
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării.
Mapamond
Cântărețul britanic Chris Rea, celebru pentru melodii precum „Driving Home For Christmas” și „The Road To Hell”, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat luni familia sa, relatează DPA/PA Media.
România
Președintele Nicușor Dan a terminat, luni seară, discuțiile la Palatul Cotroceni cu mai mulți magistrați despre problemele din Justiție.
Local
Printr-o campanie a Federației Filantropia, au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite și de câte o pereche de ochelari.