Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de responsabili privind managementul spaţiului aerian naţional, au impus, începând de miercuri, restricţii suplimentare de zbor în spaţiul aerian limitrof graniţei cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina şi Galaţi, pe o adâncime de 20 - 30 de kilometri în interiorul spaţiului aerian naţional, până la înălţimea de 4.000 de metri.
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.