Forţele ucrainene au transferat peste fluviul Nipru un număr redus de blindate pe malul stâng în regiunea Herson (sud), ocupat de trupele ruse, şi îşi continuă ofensiva pe acest mal cu o grupare de infanterie uşoară de mărimea unui batalion, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), care analizează informaţiile furnizate de bloggeri militari ruşi, potrivit EFE şi DPA.
Miniştrii afacerilor externe din G7, reuniţi la Tokyo, au dat asigurări că grupul statelor cel mai puternic industrializate va rămâne unit în „susţinerea fermă” a Ucrainei în contextul invaziei ruse, „chiar în situaţia internaţională actuală”, o referire implicită la conflictul Israel-Hamas, relatează AFP.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.