aradon.ro Web analytics


Acţiunile comerciale unilaterale ale statelor UE sunt "inacceptabile", a transmis duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au interzis importurile de cereale şi alte produse alimentare ucrainene, pentru care UE şi-a deschis piaţa fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate şi au provocat pierderi sectorului agricol al ţărilor central şi est-europene din cauza supraofertei şi prăbuşirii preţurilor.
În cazul unei ciocniri directe între Rusia şi NATO, Polonia va dispărea, având în vedere rolul ei de avanpost al NATO în Europa. Această declaraţie a fost făcută de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev, într-un cont pe Twitter în limba engleză, comentând afirmaţiile prim-ministrului polonez Mateusz Morawiecki, informează vineri agenţia EFE, precum şi principalul cotidian economic rus Vedomosti, în ediţia sa online.

Local

30.000 de euro, șpaga pentru examenul de la Arad
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro. 1

România

România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. 1

Advertorial

Cum pot micii producători să își transforme afacerea accesând un marketplace

Mapamond

Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters. 1

Mapamond

UE îşi reafirmă legăturile transatlantice după ce Trump a amenințat din nou NATO
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE. 1

Local

Restricții de circulație pe Podul Decebal

Local

Foto. Concert: „În mormânt, Viață!”
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.

Local

Primăria din Arad, iluminată în albastru
1

Local

10% din cele 901 de posturi ce ar urma să fie desființate în administrație sunt ocupate
Președintele Sindicatului SCOR Arad a declarat că primăriile lucrează încă la definitivarea noilor organigrame, dar o primă evaluare arată că marea majoritate a posturilor care trebuie desființate sunt deja vacante. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.