Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sprijinului american pentru Kiev, transmite France Presse.
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi consideră exagerată o asemenea promisiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat duminică seara, într-o postare pe platforma de socializare X, că este o „chestiune de zile” până când trupele nord-coreene ar putea intra în luptă alături de forţele ruse, în contextul informaţiilor potrivit cărora efective nord-coreene au fost desfăşurate în regiunea Kursk din sud-vestul Rusiei, unde în august armata ucraineană a declanşat o incursiune majoră, transmite luni Yonhap.
Serviciul militar de informaţii al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august, transmit agenţiile Reuters şi AFP.
Local
Trei persoane au fost trimise în judecată, la Gurahonț, într-un dosar privind falsificarea unor date în SUMAL 2.0 și comercializarea ilegală de lemn.
România
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august.
România
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei.
Local
Compania de Apă Arad anunță vă ca continua digitalizarea sistemului de contorizare.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenței în care a mai afirmat că șeful statului rus, Vladimir Putin, este „blocat în trecut” și continuă să considere Ucraina un actor supus, informează EFE.
4