Dacă eşti proprietar de terasă, ai aflat deja că eşti obligat să notezi datele clienţilor iar obligaţia este doar teoretică, pentru că nu există şi sancţiuni pentru lipsa registrului. Avocatul Ana-Maria Udrişte avertizează însă că registrul poate încălca normele GDPR și dacă respecţi Ordinul, poţi fi amendat pentru încălcarea GDPR.
Ordinul de Ministru comun al Ministerului sănătății nr. 966 și al Ministerului economiei, energiei și mediului de afaceri nr. 1809 din 29 mai 2020 aduce o serie de reglementări privind normele de funcționare a teraselor începand cu data de 1.06.2020. Una dintre noutăți vizează introducerea obligativității completării unui registru de evidență a rezervărilor clienților.
Local
Sărbătorit mâine, 6 decembrie, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.
România
Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal, pot plăti salarii și achiziționa stocuri până în aprilie 2026, a precizat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
1
Mapamond
Responsabili americani și ucraineni urmează să poarte noi discuții joi în Florida pentru a încerca să găsească o soluție negociată la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, într-un moment în care Washingtonul a relaxat sancțiunile împotriva companiei petroliere ruse Lukoil, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, într-un interviu difuzat de un post de televiziune indian la începutul vizitei sale oficiale în India, că negocierile cu privire la încheierea războiului în Ucraina aflate în desfășurare cu SUA sunt „complexe”, dar pentru reușita acestora este nevoie de implicare, nu de obstrucționarea lor, după ce anterior el a acuzat aliații europeni ai Ucrainei că fac tot posibilul să împiedice acest proces, relatează AFP.
2
România
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la 'amplificarea tensiunilor'.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 04-12-2025 sunt următoarele:
România
Păpușa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar și trecerea în neființă a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor din 2025 pe Google, conform unei statistici publicate, joi, de către companie.
1
Mapamond
Grupul petrolier ungar MOL i-a informat pe oficialii americani că este interesată să cumpere activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, compania ungară alăturându-se unei liste tot mai mari de ofertanți, au declarat pentru Reuters trei surse din apropierea acestui dosar.
2
Mapamond
Mai multe avioane de luptă germane Eurofighter Typhoon au decolat joi de la baza aeriană Nörvenich, lângă Köln, îndreptându-se către baza aeriană poloneză Malbork, la sud-est de Gdansk, pentru a consolida flancul estic al NATO, relatează joi dpa.