Strada Meţianu din Arad, cândva raiul comerţului şi devenită în 2011 prima pietonală din oraş, a ajuns o ruină din punct de vedere economic, după cum afirmă majoritatea comercianţilor care au rezistat aici, pentru că aproximativ jumătate dintre ei şi-au închis afacerile în ultimii doi ani, odată cu desfiinţarea pieţei agroalimentare seculare, devenită pietonală în urma unor lucrări care au costat 24 de milioane de lei.
Peste 108.000 de cazuri de violenţă domestică au fost înregistrate pe parcursul anului trecut, mai multe cu 4,8 la sută faţă de anul 2022. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele mai multe cazuri, respectiv 57.141 au fost sesizări venite din mediul rural. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violențe.
România
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” sunt mari favorite cu CSU Poli Timișoara, în primul joc oficial de acasă din noul sezon.
Mapamond
Șeful diplomației poloneze îl întreabă pe Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, l-a întrebat miercuri pe miliardarul Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina, după ce Kievul a anunțat că SpaceX, compania condusă de Musk, a impus limite asupra unor servicii în Ucraina, perturbând astfel misiunile dronelor de luptă, informează Reuters.
România
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care „a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi” și va fi în totală opoziție față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
1
România
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență.
România
Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, că social-democrații vor face parte din Guvernul Luca Niculescu.
1
Local
Delegație austriacă la Consiliul Județean Arad, acolo unde s-a discutat despre investitori și investiții.
Local
O explozie urmată de incendiu, două persoane decedate și alte două grav rănite. Acesta a fost scenariul unui exercițiu desfășurat miercuri, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, la trei obiective industriale din localitatea Vladimirescu.