ARAD. Nemulţumit de decizia ajefiştilor, de a-i interzice candidatura la funcţia de preşedinte AJF Arad la alegerile din 7 februarie, Răzvan Cadar a depus o contestaţie.
Tribunalul Arad a admis cererea Prefecturii Arad de anulare a hotărârii CLM privind aprobarea studiului de fezabilitate al fântânii de pe Mureş.
ARAD. Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că respingerea înscrierii Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr (FC+PNŢCD) a fost cauzată de o simplă eroare birocratică.
ARAD. Contestaţia înaintată de PDL Arad, care trebuia analizată marţi, a fost luată în dezbatere de Comisia de etică şi litigii abia miercuri, fiind respinsă.
Magistraţii Curţii de Apel au respins miercuri solicitarea fostului ministru Ioan Avram Mureşan, de a întrerupe executarea pedepsei privative de libertate din motive medicale. „Instanţa a respins cererea, iar domnul Mureşan nu va fi eliberat mai repede. Înfăţişarea de astăzi a fost recursul“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Smaranda Ielcean.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.