Din motive tehnice, DGASPC Arad nu a putut face plăţile persoanelor cu handicap pentru luna iunie 2012.
ARAD. Până la urmă, Giovanni Catanzariti a ales să scape de o parte din restanţele salariale şi să stingă câteva litigii cu jucători care şi-au depus memorii împotriva UTA-ei pentru recuperarea datoriilor, pe banii care ar fi fost cheltuiţi pe cantonamentul din Italia.
ARAD. Întrebat cum este posibil ca cel mai valoros tehnician din fotbalul juvenil arădean, Francisc Tisza, nu şi-a primit banii de şapte luni (!?), Giovanni Catanzariti a spus: „Nu e pentru prima dată când se întâmplă astfel. Tisza ştie foarte bine, că atunci când ne intră fondurile de la Primărie, încasează banii grămadă. În aceeaşi situaţie este şi Florian Voinea, şeful Centrului juvenil”.
Mai sunt două săptămâni pentru plata impozitelor restante de către unii beneficiari de prestaţii sociale.
Profesorii arădeni ar putea primi banii restanţi din anul 2009 din valoarea tichetelor pentru cărţi.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Numărul persoanelor care folosesc transportul public din Arad este în creștere în ultimele două săptămâni, iar reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) consideră că acest lucru are legătură cu scumpirea carburanților, mulți renunțând la mașina personală pentru anumite deplasări.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
România
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
1
Local
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
Local
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.