Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil închiderea circulației rutiere pe strada Horia, tronsonul cuprins între intersecția B-dul Revoluției și intersecția cu str. Gheorghe Popa de Teiuș, pe sensul de deplasare dinspre B-dul Revoluției spre str. Gheorghe Popa de Teiuș, începând de vineri, 5 septembrie 2025, ora 7:00, până sâmbătă, 6 septembrie 2025, ora 24:00.
Mapamond
Premierul ungar, Viktor Orban, le-a sugerat vineri celorlalți lideri europeni ca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, pe care el l-a blocat în urma opririi fluxului de petrol rusesc prin secțiunea ucraineană a conductei Drujba, să fie acordat de țările lor Kievului în mod direct, nu prin intermediul Uniunii Europene, relatează agenția EFE.
Local
În autospecială se afla un pacient care necesita transport medical de urgență. Acesta a fost preluat de un alt echipaj.
1
ARADON Sport local
Primul meci va fi împotriva echipei Politehnica Timișoara, în data de 25 martie 2026, ora 12:00, pe Stadionul Știința al Politehnicii. Echipa câștigătoare se va califica direct în turneul final.
Local
Municipalitatea anunță că se fac verificări în teren încă din lunile de primăvară, iar amenzile prevăzute de lege ajung până la 20.000 de lei.
Local
Femeia a ajuns la UPU în stare critică, iar în urma investigațiilor medicii au constatat că are o tumoră cerebrală agresivă. A fost operată de urgență.