Petroşani. Aflat în „război” deschis cu Primăria Petroşani, patronul echipei Jiul Alin Simota a dat un ultimatum factorilor locali. „Dacă în şapte zile Primăria nu se va implica, voi retrage echipa din campionat şi Jiul va deveni cu adevărat istorie”, a declarat Simota.
Veşti îngrijorătoare de sub panoul celei mai titrare grupări arădene din sporturile de echipă. După colapsul financiar de la sfârşitul anului trecut, care a dus la încropirea unei echipe de junioare pentru finalul sezonului, Univ Goldiş ICIM Arad ar putea da peste cap socotelile federalilor în Liga Naţională de baschet feminin.
ARAD. Nicolae Pellegrini, a venit cu precizări legate de examenul de luni, de la București, pentru postul de inspector școlar general adjunct. Un examen din care s-a retras înainte de proba de interviu. Motivul nu a fost însă nota prea mică obținută la proba scrisă ci conținutul CV-ului.
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12