Charleroi. Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a declarat, după meciul câştigat, joi, de formţia sa, scor 3-2, cu Charleroi, că este mulţumit de rezultat, dar nu este satisfăcut de jocul practicat de elevii săi în acest joc.
Emil Boc: Nu poti lua din mintea oamenilor ca stanga e mai buna. In Europa s-a demonstrat contrariul
Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat miercuri, cu referire la rezultatul alegerilor din data de 9 decembrie, că în mintea celor care au votat a stat ideea că stânga i-ar proteja mai bine pe timp de criză.
Rezultatul este echitabil, dată fiind evoluţia celor două echipe. Gazdele încep în forţă şi deschid scorul încă din min. 2 prin Popa, care reia în poartă balonul respins de Brutyo la un şut pe jos expediat de Albulescu. Urmează două ratări ale lui Popa (min. 12) şi E. Calancea (min.
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.