Într-o lume a sportului arădean în nunanţe gri, ne bucurăm să putem vorbi şi despre lucruri pozitive, dătătoare de speranţe. Performanţele şcolii arădene de gimnastică ritmică, dar şi baza materială pe care o pune la dispoziţie CS Municipal, cu o sală specifică de pregătire – cu covor şi podium de concurs – au contribuit la decizia Federaţiei conduse de Irina Deleanu de a înfiinţa, la Arad, încă din toamna anului trecut, un centru naţional olimpic pentru junioare, coordonat de antrenoarele Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova.
Local
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au determinat conducerea DAS să le permită oamenilor străzii să rămână în adăpostul de noapte și pe timp de zi.
Local
Dintre aceștia, 107 au avut nevoie de spitalizare, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Arad.
Local
Consilierul local USR, Dorian Curcanu, transmite că ideea gratuității transportului în comun poate fi fezabilă.
România
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat marți, într-o conferință de presă, că „trebuie să avem o populație pregătită pentru susținerea unui efort de război” și a subliniat că Armata română are „foarte multe programe de pregătire împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”.
Evenimente
Festivalul de Underground, ce va aduce în fața publicului spectacole de teatru, film, dans și arte vizuale, va avea o nouă ediție, în perioada 19-28 iunie 2026.