Local
Vor fi oficiate de Dragobete, în centrul Aradului, pentru a marca sărbătoarea iubirii la români.
Local
Comisia de Sănătate din Camera Deputaților a dat undă verde autorităților locale să finanțeze spitalele.
România
O persoană a fost găsită decedată în locomotiva unuia dintre cele două trenuri implicate în accidentul feroviar produs miercuri la ieșirea din stația CFR Mihăești, spre Caracal, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
Local
ARAD. Constituită în anul 2023, la inițiativa viceprimarului de atunci al Municipiului Arad, Ilie Cheșa, Organizația de Management al Destinației – VEST a fost ușor „update-ată” la început de 2025, prin hotărâre CLM.
Local
Roxana Sabău și Medeea Chiriac sunt nominalizate în cadrul Galei UNITER. De asemenea, lista cuprinde și nominalizarea scenografei Irina Chirilă.
ARADON Sport local
ARAD. Anul a început în forță pentru Andreea Daniela Șușcă (foto, în dreapta)!
România
Un tren de marfă a deraiat și a lovit un alt marfar, miercuri, între stațiile Mihăiești și Radomirești din județul Olt, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
România
Parchetul General a deschis o anchetă după ce Diana Șoșoacă, șefa partidului SOS România, a dat buzna, luni, la Curtea Constituțională, unde s-a certat cu angajații instituției și cu un judecător.
1
Evenimente
Personajul principal al filmului este o mamă care, după moartea soțului ei, decide să-i îndeplinească ultima dorință și aleargă la maraton în ștafetă cu fiicele ei.