Al treilea esec consecutiv al lui Juve (1-2) cu AS Roma i-a semnat sentinta lui Ciro Ferrara. In cel mult 48 de ore, echipa torineza va schimba antrenorul, incercind sa iasa din criza de joc si rezultate.
În cele mai puternice cinci campionate ale Europei nu am înregistrat, după meciurile din weekend, nicio schimbare de lider.
ROMA - Sute de persoane au înfruntat sâmbătă frigul în mai multe oraşe din Italia, pentru a manifesta împotriva guvernului lui Silvio Berlusconi, considerat capabil să atace Constituţia, relatează AFP.
ROMA - Formaţia AS Roma s-a calificat, marţi
seară, în sferturile de finală ale Cupei
Italiei, după ce a trecut, pe teren propriu, de
divizionara secundă Trietina, scor 3-1, meci în
care Bogdan Lobonţ a fost doar rezervă, iar
Adrian Piţ (foto) a jucat 45 de minute. Acesta a fost
introdus pe teren la începutul reprizei secunde,
în locul lui Cassetti.
ARAD - Conf.dr. Florentina Ţigan a adus Universitatea
„Aurel Vlaicu” în spaţiul culturii
italiene.
Vremea s-a schimbat în mod evident în ultima parte a lunii septembrie, Aradul fiind sub incidența unui mase de aer polar.
Tribunalul Arad anunță că urmează să fie publicată pronunțarea în dosarul cunoscut drept „Mită la PSD”.
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.