În ultimul raport publicat de BNR cu privire la evoluția ratei inflației, se arată că la nivel global s-au înregistrat creșteri de prețuri importante în ceea ce privește bunurile de larg consum. Din păcate, dinamica acestor creșteri a depășit, în majoritatea cazurilor, valorile anticipate, urcând, astfel și mai mult deasupra țintelor de inflație stabilite de mai multe bănci centrale.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
2
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.