Adolescentul acuzat că, timp de mai multe zile, a trimis mesaje de amenințare către aproximativ 1.000 de adrese de e-mail care aparțin unor școli, spitale și alte instituții din țară, a fost arestat de Curtea de Apel București în cursul serii de vineri pentru o perioadă de 30 de zile, a anunțat DIICOT.
ARAD. Zilele trecute, sala de sport „Mihai Botez” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a fost gazda turneului internațional de lupte - Memorialul „Roman Codrean – Teodor Blidar”. Peste 120 de sportivi de la 20 de cluburi din Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria și România s-au aliniat la start.
Local
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
Local
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.
ARADON Sport local
Întrecerea fotbalistică din acest an s-a desfăşurat în memoria lui Gunnar Ziem, fondatorul Cupei Rubio.
Local
„Un bărbat, cercetat pentru uzurparea de calități oficiale și înșelăciune în formă continuată, reținut de polițiștii din Bihor și arestat de magistrați”, transmite IPJ Bihor. Este vorba despre Stelian Paven, fost polițist arădean.
Local
O zonă de servicii, care va include un restaurant și o sală de evenimente, este propusă pe un teren aflat în extravilanul municipiului Arad, în partea de nord-vest a orașului. Planul Urbanistic Zonal necesar investiției a fost afișat la transparență.