Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi că "autorităţile române devoalează un efort al Rusiei, de amploare şi bine finanţat, de a influenţa alegerile prezidenţiale recente", într-un discurs susţinut la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizată în Malta.
Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, afirmă că „primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiţii de legalitate deplină, sub supravegherea strictă a instituţiilor statului, pentru a garanta corectitudinea şi legitimitatea procesului electoral”.
Local
Studenții și absolvenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pot primi sprijin autorizat pentru a deveni antreprenori și a dezvolta afaceri de succes.
Local
Tribunalul Arad a condamnat un cetățean italian la 4 ani de închisoare după ce a încercat să introducă în țară 30 de kilograme de canabis.
Local
Şi în acest an competiţional, la fiecare meci al UTA-ei jucat la Arad, voluntarii Crucii Roşii vor asigura primul ajutor pe stadion.