Rusia a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale către Europa prin intermediul gazoductului Nord Stream 1, ca parte a răspunsului său la sancţiunile impuse din cauza invaziei din Ucraina, o măsură care ar putea accentua turbulenţele de pe pieţele de energie şi ar putea duce la o nouă creşterea preţurilor de consum.
Ofensiva Rusiei în Ucraina a continuat marţi, dar într-un ritm semnificativ mai lent, iar un al doilea comandant rus de rang înalt a fost ucis, au declarat armata şi serviciile de informaţii ucrainene, în timp ce locuitorii speriaţi au fugit din oraşele bombardate. În oraşul Irpin, situat la marginea de nord-vest a Kievului, locuitorii au alergat cu copiii lor mici în cărucioare sau legănând bebeluşi în braţe, în timp ce alţii purtau cărucioare pentru animale de companie, pungi de plastic şi valize.
Rusia Unită dorește naţionalizarea companiilor occidentale care şi-au suspendat activitatea în Rusia
Rusia Unită, partidul preşedintelui Vladimir Putin, a propus naţionalizarea fabricilor de producţie ale companiilor occidentale care şi-au suspendat activităţile în ţară.
Avioanele ruseşti au bombardat în cursul nopţii oraşe din estul şi centrul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni. Bombardamentele au lovit suburbiile capitalei Kiev. O a treia rundă de discuţii privind conflictul dintre Ucraina şi Rusia s-a încheiat cu "mici evoluţii pozitive" legate de potenţialele coridoare umanitare. Dar Rusia a declarat că este "prea devreme" pentru a vorbi despre aspecte pozitive. Ucraina a suferit pagube de aproximativ 10 miliarde de dolari în infrastructură de când Rusia a invadat ţara. Preţul petrolului a urcat la un maxim al ultimilor 13 ani din cauza crizei.
UT Arad
Adrian Mihalcea susține că UTA a câștigat alte meciuri, care au fost „pe muchie de cuțit”.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă două meciuri acasă cu Sportul în primul tur de play-off.
Advertorial
ANUNȚ
privind Oferta Publică de Cumpărare a acțiunilor emise de LION CAPITAL S.A.
la prețul de 4,50 RON/acțiune
aprobată prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară („ASF”) nr. 215 din 25.02.2026
Local
În organizarea Cavalerilor Templieri Sfântul Marin și a celor de la Lions Club Arad, Balul Primăverii se va desfășura pe 14 martie.
România
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au depistat o nouă înșelătorie online menită să convingă utilizatorii din România să depună bani în diverse proiecte investiționale, iar pentru a convinge victimele, atacatorii se folosesc de imaginea lui Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României, a lui Florin Talpeș, CEO și cofondator al Bitdefender, dar și a companiei Bitdefender.
România
Flancul estic al Uniunii Europene devine un pilon de coeziune, reziliență și securitate prin inițiative precum programul european EastInvest, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
România
România, Estonia, Letonia și Lituania dau un mare exemplu de angajament în ceea ce privește creșterea impresionantă a investițiilor în apărare și în mobilitatea militară, iar măsurile luate pentru a îmbunătăți securitatea contribuie și la creșterea competitivității noastre în această regiune, a declarat joi, la Bruxelles, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în deschiderea conferinței la nivel înalt pentru lansarea Instrumentului EastInvest, inițiativă menită să faciliteze accesul la sprijin sub formă de împrumuturi pentru statele membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia, Belarus și Ucraina.
2