Arad - În urma controalelor efectuate agenţii de poliţie rutieră au aplicat 223 de sacţiuni contravenţionale în valoare de 14.230 de lei.
ARAD - Şoferul unei Dacii Papuc de culoare roşie,
care circula regulamentar pe strada Ioan Raţiu,
îndreptându-se spre Pădurii, s-a trezit
în faţă cu o altă Dacie, de
această dată Logan, de culoare albastră, ce
venea de pe o stradă secundară, din dreapta
şoferului din Papuc.
ARAD - Vineri seara, pe strada Liviu Rebreanu, un
autoturism care se îndrepta spre staţia de
tramvai din zona Confecţii a lovit în plin o
fetiţă în vârstă de 8 ani care a
traversat alergând şoseaua, fără a se
asigura.
ŞIRIA - Sâmbătă în jurul orei
15,00, pe Drumul Judeţean 709, la aproximativ 2 km de
la ieşirea din localitatea Horia, un autoturism Fiat
Punto care venea dinspre Şiria, la un moment dat a
derapat (probabil că şi datorită
carosabilului umed) şi a intrat pe contrasens,
ciocnindu-se frontal cu o Dacia 1310 şi
antrenând apoi şi un Fiat Turbo în
coliziune. Imagini
| VIDEO
Local
Centrul Cultural Județean Arad anunță că evenimentul „Crede numai!” este absolut necesar, așa că va plăti aproape 100.000 de lei pentru el.
România
Guvernul a adoptat recent un proiect de ordonanță de urgență prin care angajatorii care încadrează în muncă anumite categorii vulnerabile ar putea primi un stimulent lunar în valoare de 2.250 de lei.
Local
Participanții la sondajul Aradon l-au votat pe Traian Băsescu cel mai bun președinte al României, de la existența acestei demnități.
Mapamond
Statele Unite nu au reuşit luni să blocheze o declaraţie comună a ONU privind drepturile femeilor, transmite dpa. La votul în Comisia Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, 37 din cele 44 de state membre au susţinut un text de compromis; SUA au dat singurul vot împotrivă, iar alte şase ţări s-au abţinut.
Local
O femeie a făcut atac de panică și a fost asistată de echipajul SMURD. A refuzat transportul la spital.
Local
Compania de Transport Public Arad prelungește o linie de credit contractată încă din anul 2009 și pentru care girează cu terenurile societății.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat și că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul inițial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe rețeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters și AFP.
2
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversații telefonice „sincere și constructive” despre războiul din Iran și cel din Ucraina, a anunțat Kremlinul, notează AFP.
1