Europarlamentarul Corina Creţu şi-a exprimat satisfacţia că, începând din luna iulie, salariul minim din România va ajunge la un nivel decent, ca urmare şi a demersurilor membrilor Comisiei pentru afaceri sociale şi a votului Parlamentului European, validat în urmă cu doi ani de Consiliul Uniunii Europene.
Local
Primăria Municipiului Arad a premiat, săptămâna aceasta, performanța în educație.
ARADON Sport local
ARAD. Federația Română de Fotbal, prin Asociația Județeană de Fotbal Arad organizează faza județeană a competiției Cupa Satelor Penny, ediția 2025 – 2026, adresată echipelor de copii din satele și comunele județului Arad.
Local
Scriitoarea Dida Codreanu readuce în atenția publicului povestea arhitectului Ludovic Szantay, printr-o piesă de teatru.
Local
Potrivit ANI, Maurieana-Liliana Barbura, membru supleant în consiliul de administrație al Spitalului de Boli Cronice Sebiș, reprezentant al Consiliului Local Sebiș, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane a unei funcții de conducere într-un partid politic.
Local
Bărbatul susține că a filmat gândacii zilele trecute, în secția Medicină Internă din cadrul SCJU. Reprezentanții SCJU Arad au declarat că programul de dezinsecție a fost respectat.
Local
Zeci de copii și adulți au ajuns la spital într-o singură săptămână, iar după efectuarea investigațiilor medicale, s-a impus internarea a 39 de pacienți, dintre care 28 sunt minori, iar 11 adulți.
Mapamond
Președintele Vladimir Putin a afirmat miercuri că, în cazul în care diplomația va eșua, armata rusă va cuceri pe cale militară ceea ce el a numit „teritorii rusești istorice” din Ucraina, referindu-se la cele patru regiuni ucrainene anexate de Moscova, informează EFE.
România
Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).