SÂMBĂTENI. Două persoane au fost rănite ușor după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un tractor. Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.20, la ieșirea din localitatea Sâmbăteni spre Ghioroc.
SÂMBĂTENI. Un autobuz care transporta muncitori a fost lovit, marți dimineața, de un TIR. Accidentul a avut loc în jurul orei 06.00, pe DN 7, în localitatea Sâmbăteni.
SÂMBĂTENI. Doisprezece voluntari ai Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad au descins, sâmbătă, la Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni la invitația doamnei director, prof. Cornelia Foster, pentru a da o mână de ajutor la pregătirile pentru începerea noului an de învăţământ.
Cititorii sesizează în continuare faptul că, pe ruta Arad-Ghioroc, autobuzul nu opreşte în staţii. CTP spune că s-au făcut controale şi că şoferii opresc.
SÂMBĂTENI. Două autospeciale şi opt pompieri au intervenit la un incendiu produs la o casă din Sâmbăteni. Acoperişul ardea cu violenţă, iar focul a ajuns şi la două camere ale anexei. Imobilul era lipit de casa parohială şi exista riscul ca flăcările să se extindă.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.