ARAD - La aproximativ două luni de zile după ce
Valentin Radu a fost demis din funcţia de
administrator special al Sanevit Arad, pentru favorizarea
fabricii de seringi, Ministerul
Sănătăţii organizează concurs
pentru ocuparea acestui post.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un autoturism nouă cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Călăuzele au fost căutate cu dronele.
Local
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Local
CLM a aprobat un nou act adiţional la contractul de închiriere a spaţiului de pe strada Labirint nr.6.
Advertorial
Deficiența auditivă este o problemă de sănătate cu impact semnificativ asupra calității vieții. Protezarea bilaterală auditivă se referă la utilizarea a două dispozitive auditive, unul în fiecare ureche, pentru a îmbunătăți capacitatea de a auzi a unei persoane.
Local
Pentru că vremea se încălzeşte, CET Hidrocarburi anunţă întreruperea furnizării energiei termice pentru încălzire.