aradon.ro Web analytics


SÂNTANA. Ne-am dori să avem parte de cât mai multe jocuri, la nivelul Ligii IV, precum cel de sâmbătă dimineaţă dintre Unirea din localitate şi UTA II. Două echipe care şi-au văzut de fotbal, un arbitraj care a cules, la final, aprecieri din ambele tabere şi un rezultat just, 0-1, graţie reuşitei semnate de grecul Galanis (min. 61).
ARAD. Sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu a fost gazda ediţiei 2012 a competiţiei fotbalistice Cupa UNIREA. Integraţi prin AS Columna în programul “grassroots” al UEFA, peste 40 de tineri instituţionalizaţi în cadrul centrelor DGASPC Arad şi-au disputat trofeul pus în joc şi premiile oferite de Federaţia Română de Fotbal, constând în mingi şi diplome.

Local

Prefectul Mihai Pașca solicită demisia directorului ANIF Arad: „Proiectele sunt gestionate în bătaie de joc”
Prefectul susține că situația este gravă și vorbește despre „incompetență sau rea-credință și o indolență strigătoare la cer” din partea conducerii filialei teritoriale.

UT Arad

Timpul s-a oprit în loc pentru utiști
În această dimineață, înainte de antrenament, elevii lui Adrian Mihalcea au ținut un moment de reculegere în memoria lui Radu Mărginean.

Local

Cod portocaliu de furtuni puternice în vestul țării
În județul Arad sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70–90 km/h, iar izolat acestea pot depăși 100 km/h, începând cu această după amiază, de la ora 15:00. 1

UT Arad

Tragedie, în miez de noapte: Radu Mărginean a decedat!
Liniștea acestei nopți a fost spartă de o veste absolut cutremurătoare: Radu Mărginean a murit, la vârsta de doar 43 de ani. UTA este în doliu, fotbalul este în doliu, Aradul este în doliu! 3

Ştiri sportive

FRF: Modificarea Legii 4 e un pas în modernizarea fotbalului românesc
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.

România

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025. 5

Local

Codași la Evaluarea Națională: 73% din elevii arădeni au medii peste 5
Județul Arad rămâne în coada clasamentului regional într-un an al notelor de 10 depline dispărute. Județul are un procent de mediu mai mari de 5 cu șase puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat la nivel național. 16

România

Simion: Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan. Îl somăm să desemneze săptămâna aceasta un premier
Președintele AUR, George Simion, îl „somează” pe șeful statului să desemneze săptămâna aceasta o persoană care să formeze noul Guvern și anunță că începe demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan. 1

ARADON Sport local

Fără clasări în Top 10 la „Paleta de argint”
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.