ARAD. Tot mai puţini de la un an la altul. Este vorba de banii pe care Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad îi plăteşte pentru serviciile medicale de care au beneficiat arădenii în ţările Uniunii Europene. Dacă în 2011 s-au făcut plăţi de 700.092 lei, iar în 2010 s-au plătit 1.400.000 lei, în 2012 CAS Arad a plătit doar 515.920 lei pentru serviciile medicale efectuate de asiguraţii arădeni în ţările UE.
Patru posturi de asistent medical sunt scoase la concurs, probele urmând a avea loc în februarie 2013.
ARAD. Vaccinarea antigripală a fost sistată în Arad din cauza suspiciunilor privind calitatea dozelor.
Advertorial
La fel ca în fiecare an, Biserica Ekklesia a ieșit dincolo de zidurile clădirii. Mai exact, membrii bisericii penticostale Ekklesia din Arad au ieșit la pedalat. Ekklesia Bike Tour a adunat peste 200 de persoane în fata platoului Primăriei Arad unde s-au întâlnit și cu primarul Călin Bibarț, iar de acolo au pornit împreună pe biciclete spre pădurea Ceala.
Local
Dacă nu ați părăsit Aradul în această minivacanță, dacă nu v-ați făcut vreun program special cu familia sau prietenii, puteți da o fugă până în Piața Catedralei, acolo unde se desfășoară în premieră Târgul de Paște din acest an. Va fi un bun pretext de a descoperi noua față a Pieței Catedralei, după lucrările de regenerare urbană la care a fost supusă.
Mapamond
Statele membre ale NATO s-au declarat joi „profund preocupate de activităţile rău intenţionate” ale Rusiei „întreprinse recent pe teritoriul Alianţei şi care constituie o ameninţare la adresa securităţii lor”, informează AFP.
Mapamond
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP.
Mapamond
Fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, care întreţine legături cu Kremlinul şi este vizat de sancţiuni americane, a fost numit joi vicepremier, informează AFP.
Mapamond
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că va face „ea mai mare deportare” de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranţii „vor distruge ţara”, informează EFE.
5
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren în Ucraina, apreciind într-un interviu publicat, joi, de The Economist că va trebui să „ne punem problema dacă Moscova va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer, informează AFP.
8