DEVA - O serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor vor avea loc, mâine, în oraşul de la poalele cetăţii.
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste „Valea Crişului Alb” vă invită să participaţi la sărbătoarea Bisericii Creştine Baptiste Laz, prilejuită de inaugurarea clădirii renovate precum şi întâlnirea fiilor satului , ce va avea loc duminică 31 mai, de la ora 10, în localitatea Laz, comuna Dezna.
BRAD - O serie de activităţi dedicate sărbătorii primăvarii şi a tinereţii vor avea loc, timp de cinci zile, în municipiul Brad.
ARAD - Primăria Arad organizează pe 26 mai,
pentru prima dată, „Sărbătoarea
vecinilor”.
INEU - În sala festivă a Primăriei Ineu a
fost prezentată cartea „Şcoala ineuană
pe trepte de istorie (1956-2008)”.
Mapamond
În noua propunere de buget, președintele american, Donald Trump, a cerut Congresului 152 de milioane de dolari pentru redeschiderea celebrei închisori Alcatraz, informează sâmbătă dpa.
1
UT Arad
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.
Local
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.
România
România se află într-o situație considerată „alarmantă” în ceea ce privește participarea tinerilor la educație și piața muncii, indică o analiză realizată de Consilium Policy Advisors Group, citată de Edupedu.ro, pe baza datelor furnizate de Eurostat și OECD.
4