aradon.ro Web analytics


Lipova. Chiar dacă erau promovați matematic în liga a IV-a, încă din etapele precedente, iar AC Șagu nu s-a prezentat la meciul din ultima etapă, bucuria celor de la Șoimii Lipova a fost maximă, duminică, atunci când președintele AJF Arad, Adrian Lucaci, alături de „vicele” Dan Coman, le-a înmânat mealiile de campioni și Cupa câștigătoarei seriei A din Campionatul județean „Onoare”.
ARAD. Prima ediţie a festivalului "Ziua familiei"s-a desfăşurat în Parcul Copiilor, în organizarea primăriei Arad şi a fost realmente o reuşită, mai ales că şi vremea a ţinut cu participanţii.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia agenţilor economici că prima şi a doua zi de Rusalii (8 și 9 iunie) sunt decretate prin lege ca zile libere. „În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 lei”, informează inspectorul şef al ITM Arad, Valentin Vanci.

Local

Mii de credincioși, așteptați la Basilica Maria Radna și la Mănăstirea Hodoș-Bodrog în ziua Adormirii Maicii Domnului
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.

Local

fARAD 13, din 29 septembrie până pe 4 octombrie
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.

ARADON Sport local

Şahistul arădean Felix Ilinca a devenit Mare Maestru Internaţional!

Advertorial

Calla ajunge în Alfa: noul magazin se deschide joi, 13 august, la ora 09:00.

Advertorial

Vacanța de vară este momentul perfect pentru un control stomatologic. De ce recomandă medicii ca cei mici să ajungă la dentist înainte de începerea școlii?

Advertorial

Genți, huse și hub-uri: cum îți pregătești laptopul de drum

Local

Dezinsecție în municipiu: tratamente contra țânțarilor și căpușelor, în 13 și 14 august
Primăria Arad anunță o nouă acțiune de dezinsecție, programată în 13 și 14 august, atât pe domeniul public, cât și în spațiile private aflate în vecinătatea zonelor tratate. Intervențiile vor viza țânțarii adulți și căpușele, iar arădenii sunt sfătuiți să evite zonele în care se fac pulverizările.

Local

Ikebana și acuarelă japoneză, la Zilele Aradului
Arădenii vor putea descoperi arta florală japoneză, pictura și estetica niponă în cadrul evenimentului „Blooming Water”, inclus în programul Zilelor Aradului 2026. Expoziția va fi găzduită, în perioada 21-23 august, în holul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și va fi completată de ateliere de Ikebana și pictură.

Local

Oamenii au nevoie de fapte, nu de promisiuni!
Bilanțul a doi ani de administrație la Pâncota: investiții în educație, infrastructură și dezvoltarea orașului.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.