Parcul Natural „Lunca Mureşului”Arad îşi va serba ziua în data de 23 iunie.
ARAD. Arădenii sunt invitaţi duminică, 17 iunie, la a 92 ediţie a Nedeei de la Tăcăşele. Locul de desfăşurare al sărbătorii este tradiţionalul platou Valea Tăcăşelelor, situat în decorul natural al dealurilor Măgura şi Togeru. Spectacole folclorice, parada celor mai fumoase cabaline şi bovine, dar şi un târg al meşterilor populari sunt tot atâtea motive pentru a petrece ziua de duminică, la Tăcăşele.
ARAD. Acum la finalul celei mai dragi cărți, „Abecedarul”, elevii clase I A de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” se pregătesc de... „Sărbătoarea Abecedarului”.
Duminică, 3 iunie, creştinii ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi sărbătoresc Rusaliile.
ARAD. Ca în fiecare an, pe 24 mai, pe lângă sărbătorirea Înălţării Domnului, arădenii au avut parte şi de manifestări în cadrul comemorării Zilei Eroilor. Sub înaltul patronaj al Arhiepiscopei Ortodoxe a Aradului, s-au alăturat Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Arad, Garnizoana Arad , Asociaţia Veteranilor de război, SRI, STS, reprezentanţi ai celor două Universităţi şi ai partidelor politice.
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.