Stadionul din Păuliș a găzduit duminică a patra etapă din - de-acum - tradiţionalul eveniment cultural „Sărbătoarea Vinului în Podgorie”. Organizat de Consiliul Judeţean Arad şi de autorităţile administraţiei publice locale din Podgorie, sărbătoarea şi-a derulat primele trei momente din acest an la Ghioroc, Şiria şi Pâncota, urmând ca în 25 septembrie programul să se încheie la Covăsânţ.